Settanta voti setti

(Matteo 18, 21-35)

Stannu sempre o Maistru ad ascutari,
un jornu vosi Petru addumannari:
“Gesú, ma quantu voti h’a pirdunari
si me frati continua a sbagliari
contru di mia? Finu a setti voti?”
Gesú arrispunni: “Un sulu setti voti,
di chiú! Finu a settanta voti setti
tu h’a pirdunari, e ancora ci nni metti”.

Pi chistu iu ti dicu ca lu Regnu
di Celi è comu un re ca nto so regnu
li cunti cu i so servi vosi fari,
e ad unu ad unu i cuminciò a chiamari.
A un certu puntu ci fu prisintatu
un tali, ca lu debitu accucchiatu
decimila talenti è valutatu;
e nun c’è sbagghiu: tuttu è registratu.

Controlla… sû decimila talenti,
e di sti sordi ormai nun c’è chiú nenti.
Na vita di travagghiu mai bastari
putia pi stu gran debitu saldari.
Lu re ordinó ca u servu si vinnìa
cu so muggheri, i figghi e quantu avìa.
Sulu accussì putìa essiri saldatu
lu debitu ca u servu avìa assummatu.

Sintennu la terribili sintenza,
lu servu si jetta nterra e cu nsistenza
supplica o re d’usarici clemenza
e ci addumanna d’aviri pacenzia:
“Si sulu anticchia ‘i tempu mi pô dari,
ti giuru: tuttu pozzu sistimari!”.
Nfacci lu re talia du disgraziatu
e di pietà lu so cori è tuccatu.

Lu fa susiri e dici: “Mai e poi mai
pô saldari u to debitu, e tu u sai!
Ma vistu ca iu provu cumpassioni,
du debitu ti dugnu rimissioni.
Sî liberu, ma vidi d’aggrizzari,
metti la testa o postu, e nun sgarrari!”
A chiddu un pari ca è veru quantu senti,
ringrazia o re e di ddà parti cuntenti.

Ma appena nesci fora du purtuni,
giustu iddu ncontra n’avutru garzuni,
un so cumpagnu, a cui ci avia pristatu
centu dinari, ca un ci avia turnatu.
Appena u viri, l’occhi sbarrachìa
e si metti a gridari mmenzu a via:
“Dammi subitu i sordi chi t’haiu datu,
ca troppu tempu ormai t’haiu aspittatu.

E già l’afferra pi li cannarozza,
cu tanta raggia ca quasi lu strozza.
Avogghia ca u cumpagnu, addinucchiuni,
lu supplica dicennu: “Tu hai ragiuni!
Porta pacenzia ancora pocu jorna,
e viri ca lu debitu ti torna.
Ma chiddu un voli sentiri ragiuni,
l’accusa e lu fa mettiri in prigiuni.

L’autri servi arristaru scuncirtati,
virennu di prisenza sti scinati,
e subitu a lu re ci jeru a cuntari
comu ddu servu stava a ammartucari
o so cumpagnu pi centu dinari,
ca si nn’avia propriu a vrigugnari.
Di subitu si viri u re avvampari
di colira e lu servu fa chiamari.

“Servu malvaggiu! -sdignatu ci dici
u re- Ca, doppu chiddu chi ti fici,
tu puru a stissa cosa avìi a fari
cu to cumpagnu, e avìi a cundunari
lu debitu, comu iu fici cu tia.
Sî propriamenti chinu ‘i tinturìa!
Pi tutta vita ncarciri â ristari,
picchì u debitu to mai po’ saldari”.

Li guardii da prigiuni poi chiamau
e dda malerva ad iddi cunsignau.
A stu puntu Gesú: “Iu dicu a vuatri
-ai discipuli dici- ca me Patri
la stessa cosa fa cu tutti vuatri
si nun vi pirdunati tra di vuatri
cu tuttu u cori, e no sulu a paroli.
Ca chistu è chiddu ca me Patro voli.”

Giuseppe Licciardi (Padre Pino)

LASCIA UN COMMENTO

Per Favore scrivi il tuo commento
Per favore inserisci il tuo nome