L’entrata di Gesù a Gerusalemmi

(Mt 21, 1-11; Mc 11’ 1’11; Lc 19, 29-44; Gv 12, 1’25)

Gesù già s’avvicina a Città Santa,
Gerusalemmi, d’unni a fudda è tanta,
ca s’arricampa genti i tutti i banni
pi cilibrari a Pasqua, festa granni.
Di Gericu Iddu veni, e pi l’appuntu
vicinu a Bétfage e Betania è jiuntu
propriu d’arreri o munti ch’è chiamatu
di l’Alivi, unni pigghia anticchia i ciatu.

Ccà, dui di so discipuli Iddu manna
nta burgata di nfacci, e ci cumanna:
“Appena c’arrivati e primi casi,
propriu davanti a porta, unni si trasi,
ci truvati attaccati nta l’aneddu
na sciccaredda cu lu so putriddu,
ca supra ad iddu nuddu ci ha acchianatu:
strugghitilu e purtatimillu allatu.

E si qualcunu dici: “Chi faciti?
Picchì lu putridduzzu vui strugghiti?”
Vuatri ci arispunniti: “Lu Signuri
nn’havi bisognu, pi na para d’uri”.
Ed accussì successi! Ma chi sorta
i casu!!! Propriu fora allatu a porta
lu putriddu iddi vittiru attaccatu
cu so matri, e ci lu livaru i latu.

Nta stu mentri na vuci: “Chi faciti?
Picchì lu me putriddu mi strugghiti?”
ci grida, e prestu affaccia lu patruni
ca d’iddi voli già cuntu e raggiuni.
“Picchì nn’havi bisognu lu Signuri.
Ma arreri u torna. Parola d’onuri!”
Lu portanu a Gesù e li so mantelli
supra a carina ci posanu snelli.

Gesù ci acchiana i supra e già ncaminu
si metti, e a genti chi c’è ddà vicinu
li so mantelli stenni pi la strata
avanti avanti, e a fudda entusiasmata
a cantari si metti lodi a Diu
cu vuci forti e cu ardenti disiu;
e nuddu pò firmari u gran firvuri
c’avvampa i cori di sinceru amuri.

Qualcunu tagghia rami e li stramina
davanti a strata unni Gesù camina,
e a genti tutt’attornu sta a gridari:
“Binidittu u Signuri, chi a rignari
veni supra o so populu, e u Missia
ch’Iddu nni manna, benidittu sia!
Osanna! Osanna!”. Cu vuci struggenti,
dunanu sfogu a li so sintimenti.

Ma i farisei un supportanu sta festa
chi ci fannu a Gesù: ci duna ntesta.
Ci dicinu: ”Fa’ zittiri a sta genti.
Ti pari giustu chiddu chi si senti?”
Gesù arrispunni: “Si zitti hannu a stari,
puru i petri si mettinu a gridari!”.
A fudda attornu ad Iddu canta: Osanna!
e a Diu s’eleva a lodi d’ogni banna.

Quannnu isa l’occhi, nfacci ad Iddu appari
Gerusalemmi, e ddocu un pò frinari
u chiantu chi ci acchiana di duluri,
picchì veru assai granni è lu so amuri:
“O Città Santa, di Diu tantu amata,
davanti a mia tu appari sdisulata!
O quanti e quanti voti t’haiu circatu,
ma ai me richiami surda tu hai ristatu!”

Cu l’occhi chini i lacrimi la strata
continua e già accumincia l’acchianata
ca a lu chianu du Tempiu lu cunnuci,
d’unni cchiù forti a fudda spinci i vuci
cantannu lodi a Diu cu tuttu u cori,
e mentri u cantu adaciu adaciu mori,
i furasteri stannu a salutari
la frotta chi si vidi ddà arrivari.

Qualcunu di sti stranii ci addumanna:
“Ma cu è stu tizziu ca a genti cumanna?”
-Gesù cu autoritati si prisenta,
puru ca nto so fari nun l’ostenta.-
E tanti: “Comu mai un lu canusciti?
Chistu è Gesù di Nazaret, capiti?
Gesù, u profeta ca oggi Diu nni manna;
nto So Nomu Iddu veni! Osanna! Osanna!

Nto mentri Gesù scinni d’accavaddu
e accarizza la testa du putriddu,
chi, sudisfattu pi lu granni onuri,
mancu ntisi lu pisu du Signuri.
Alcuni greci chi ddà s’attruvaru,
cu gran rispettu si ci avvicinaru,
du Maistru a Filippu addumannaru
e cu Antria a Gesù li prisintaru.

Ora ca versu sira ja lu jornu,
Gesù a peri fa a strata du ritornu
versu Betania nsemmula a u putriddu,
ca nun si catamìa d’allatu ad Iddu.
C’è ancora lustru quannu u sciccareddu
allatu a matri attaccanu all’aneddu.
Tri sauti iddu poi fici d’alligrizza
e tri voti arragghiò pa cuntintizza.

Giuseppe Licciardi (Padre Pino)

LASCIA UN COMMENTO

Per Favore scrivi il tuo commento
Per favore inserisci il tuo nome