I primi discipuli di Gesù

(Giovanni, 2, 35-51)

U jornu appressu Giuvanni si truvava
sempri nto stessu postu e ddà parrava
cu dui di so discipuli, e taliannu
vitti a Gesù ca iddà stava passannu.
E continuannu i so occhi a puntari
versu Gesù, ci vinni d’esclamari:
“Ccà c’è di Diu l’Agneddu!…” e sicutava
a taliari a Gesù chi caminava.

Sintennulu i discipuli parrari
di sta manera, allura a caminari
si ci mettinu appressu, e lu Signuri,
capennu ca pruvavanu timuri,
si ferma e poi si vota: “chi circati?”
ci addumanna. Tanticchia mmarazzati.
ci dicinu: “Rabbì (chi voli diri
“Maistru”), dunni stai, si nnu pò diri?”.

“Viniti appressu a mia e lu viditi!”.
Nsemmula ad Iddu jeru ncuriusiti
e vittiru unni stava, e dda jurnata
nun si muveru cchiù da so latata.
Eranu pressappocu i quattru i sira
e un s’addunaru comu u roggiu gira.
Chidd’ura ci arristò sculpita mmenti,
e un s’a scurdaru cchiù, propriu pi nenti.

Unu di dui ca cu Giuvanni stava,
mentri ca di Gesù iddu ci parrava,
e chi doppu ci ju appressu e da jurnata
stetti a so casa, e u tempu na vulata
ci passi propriu, si chiamava Antrìa.
U jornu appressu, ancora a Gesù avia
ntesta, e a so frati Simuni ncuntrau
pi primu, e tutti i cosi ci cuntau.

“U sai chi mi successi ajeri a mia?
Successi ca ncuntramu a lu Messia.
Veni, ca ti ci portu e puru tu
daccussì pò canusciri a Gesù”.
Nsemmula allura lu vannu a truvari
ed a Simuni Gesù sta a taliari.
“Tu si Simuni, figghiu i Giona. Ormai
“Petru” è u to nnomu –dici- ed ora u sai!”.

U jornu appressu Gesù vosi jiri
nta Galilea, e ddà –cu l’avia a diri?-
ncuntrò a Filippu, ch’era du paisi
d’Antria e di Petru – p’essiri precisi,
Betsaida si chiamava- e ad iddu dici:
“Seguimi!”, e u fici. Poi a unu di so amici
truvò, Natanaeli, ca nfurmatu
vinni di quantu ci avia capitatu.

“U sai cu cu è ca ajeri nni ncuntramu?
Propriu cu chiddu ca tutti aspittamu,
di cui Mosè nta Liggi e li Profeti
scrissiru tanti cosi, e un sû segreti,
Gesù, i Giuseppi falignami u figghiu…”
“Di Názaret? Oh oh! Mi maravigghiu!
-dici Natanaeli- chi pô nesciri
di Nàzaret? Ma nun mi fari ridiri!”

Filippu ci arrispunni: “Veni e vidi!”.
Gesù nto mentri a Natanaeli vidi
chi ci veni all’incontru, e allura dici:
“Ccà c’è unu ca è ancora comu u fici
so matri, un veru e schettu Israelita!”
“Ma comu fai a leggiri a me vita?
Rabbì, tu sî –dici Natanaeli-
veru Figghiu di Diu e Re d’Israeli!”.

“Bastò ca dissi ca t’avia vistu
sutta l’arbulu i ficu? Bastò chistu
pi cridiri? Sapissi quantu cosi
v’aspetta ancora i vidiri! E chi cosi!!!
Di vidiri v’aspetta u celu apertu
e l’ancili di Diu, in gran concertu,
tra celu e terra scinniri e acchianari
ca lu Figghiu di l’Omu hannu a esaltari!”.

Giuseppe Licciardi (Padre Pino)

LASCIA UN COMMENTO

Per Favore scrivi il tuo commento
Per favore inserisci il tuo nome