A prisintazioni o tempiu

(Dal Vangelo di Luca 2, 22-40)

Comu prescrivi a Liggi du Signuri,
– ca ogni devotu osserva cu timuri –
quaranta jorna a fimmina avi a stari,
tempu i putirisi purificari,
quannu ci nasci un masculu, e Maria,
doppu i quaranta jorna, in allegria,
ma assai cummossa, lassa Bettilemmi
e a strata fa versu Gerusalemmi.

O tempiu va Maria cu so maritu,
e vannu p’osservari un sacru ritu:
“u primu figghiu masculu o Signuri
è cunsagratu”, ed iddi cu firvuri
priparanu l’offerta di riscattu,
picchì a la liggi s’avia dari attu:
“na coppia i turtureddi o dui picciuna
in sacrificiu all’altari si duna”.

Era l’offerta di li puvireddi,
e tali sunnu sti dui spusineddi,
ma nta stu gestu c’eni tantu amuri,
picchì Gesù è un riàlu du Signuri.
Trasinu o tempiu e vannu a prisintari
u bammineddu davanti all’altari.
Un sacerdoti u isa versu o celu,
e poi Maria l’ammogghia cu so velu.

S’alluntananu appena di l’altari
quannu vidinu ad iddi avvicinari
un omu anzianu, ca li vrazza stenni
e cu li manu pari ca fa cenni
versu Maria, ca subitu cumprenni
ca dd’anzianu a Gesù vidiri intenni
e pari ch’iddu curriri vulissi,
si la so forza ci lu pirmittissi.

Simuni si chiamava stu sant’omu,
e tutti canuscianu lu so nomu.
Era un omu all’antica, un omu giustu,
ca nta liggi di Diu truvava gustu,
e lu so cori i gioia trabbuccava
quannu cu ardenti fidi a Diu priava.
Lu promisu Messia iddu aspittava
e u Spiritu di Diu l’accumpagnava.

Na fiamma dintra ad iddu palpitava
e ogni jornu cchiù forti addivintava,
ca lu Spiritu Santu nto so cori
ci avia parratu: “Vidi ca nun mori,
si prima li to occhi un hannu vistu
lu Messia ca i profeti hannu previstu”.
E dda matina, mossu du Signuri,
o tempiu vinni cu disiu e trimuri.

Appena ca nto tempiu avia arrivatu,
versu na coppia si senti attiratu:
viri a Gesù nne vrazza di Maria
e nto so cori senti: “Iddu è u Messia”.
Di lacrimi i so occhi sû lucenti
e s’avvicina tuttu surridenti.
Maria ci metti mbrazza u picciriddu
e Simiuni si senti fora d’iddu.

L’occhi isa ‘ncelu e a Diu poi binidici,
mentri cummossu sti paroli dici:
“Ora, Signuri, Tu mi pô pigghiari,
ca mpaci vegnu a Tia, picchi arrivari
vitti cull’occhi mei cu è chi a salvari
mannasti a tutta a genti, e cuntimplari
la luci chi pi tutti ormai risplenni
e ai figghi d’Israeli gloria renni!”.

La genti ch’è ddà attornu s’avvicina
stannu nsilenziu, e nuddu s’arrimina.
Maria e Giuseppi stavanu sintennu
li cosi chi Simiuni jia dicennu
supra lu picciriddu, tutti intenti
a ddi paroli tantu surprinnenti.
Simiuni isa li manu e i binidici,
e poi talia a Maria e accussi ci dici:

“Stu picciriddu signa lu distinu
d’ogni omu, sia luntanu, sia vicinu;
supra Iddu si dicidi ormai la sorti
di cu a vita ricivi e di cu a morti;
pi tanti è causa di risurrezioni
e pi tant’autri nveci i pirdizioni.
E a tia…, iu puru viu ca di na spata
la to arma pura veni trapassata!”

Mentri chi tutti ddà nsilenziu stannu,
na prufitissa si sta avvicinannu:
è Anna, e la so storia tutti a sannu.
Sett’anni appena maritata, quannu
ci morsi lu maritu, e a ddu mumentu,
vidua ristannu, fici u giuramentu
di cunsagrari la so vita a Diu
cu prieri, dijuni e cori pìu.

Sta santa donna avia ottantaquattr’anni
e a so casa oramai i tanti e tant’anni
era lu tempiu e iddà nun s’arrassava
e jornu e notti a Diu sempri priava.
Arriva ddà vicinu a ddu mumentu
e loda a Diu cu granni sintimentu,
e a tutti chiddi ch’eranu vicinu
ci cumincia a parrari du bamminu.

Mentri Anna parra sutta ispirazioni
a cu è chi suspirava a redenzioni,
Maria a Giuseppi, avennu già osservatu
quantu pi liggi veni cumannatu,
a Nazaret turnaru, in Galilia.
U picciriddu ogni jornu criscia,
sempri cchiù forti e saggiu addivintava
e la grazia di Diu nun lu lassava.

Giuseppe Licciardi (Padre Pino)

LASCIA UN COMMENTO

Per Favore scrivi il tuo commento
Per favore inserisci il tuo nome