U’ Paraliticu da’ piscina

(vedi Giovanni 5, 1-15)

S’avvicinava già ‘na festa granni,
ed a Gerusalemmi ‘i tutti i banni
vinianu i pilligrini pi’ priari
a Ddiu nno tempiu santu e p’adurari.
Puru Gesù ci acchiana pi’ ‘sta festa
ca ‘a vuluntà du Patri ci havi ‘ntesta.

Ora a Gerusalemmi, ddoppu ‘a ‘ntrata
da porta di li pecuri è situata
una piscina ca si fa taliari
p’ ‘a so’ grannizza , e puru d’ammirari
ci sunnu ‘ntornu cincu porticati
ca ‘e tempi antichi foru fabbricati.
Sta piscina si chiama “Betzetà”,
“Casa ‘i Misericordia”, agghiriccà.

Tutt’attornu a piscina su’ ammassati
ogni sorta di poviri malati:
ci trovi surdi, muti, orbi e sciancati,
paralitici ed autri disgraziati,
picchì, ogni tantu, nna ‘sta gran funtana
dici ca succiria ‘na cosa strana.

Ddà l’acqua s’agitava senza ventu
e ognarunu criria ca a ddu mumentu
un ancilu du celu iddà passava
e ‘u primu chi ‘nnall’acqua si jittava
vinia sanatu d’ogni malatia
e, comu novu, a casa s’inni jia.

Comu tant’autra genti, dda matina,
Gesù stava passannu da piscina,
quannu i so’ occhi subitu ci vannu
supra un malatu c’avia trentott’anni
ch’era paralizzatu e ogni matina
quarcunu lu purtava a la piscina.

Gesù, sapennu ch’eranu tant’anni
chi si purtava ‘ncoddu sti malanni,
si ci avvicina cu gran curtisia:
“Ti vo’ guariri di sta malatia?”
– ci dici – e chiddu: “Ma comu haiu a fari?
Nun ci haiu a nuddu chi mi po’ calari
ammoddu all’acqua, quanu ‘a viu agitari,
ca mancu un palmu arrinesciu a strisciari.

Sempri ci provu, ma, mischinu ‘i mia,ù
già quarcun autru è ammoddu prima ‘i mia”.
Gesù allura ntall’occhi lu talia,
e poi cu vuci ferma: “Senti a mia!
Mettiti aggritta, pigghia ‘a to’ brandina
e chi to’ peri subitu camina!”

Comu ‘na scossa senti dintra d’iddu
e lestu lestu sata comu un griddu,
d’in terra pigghia lu so litticeddu
e camina ca pari un picciutteddu.
Liàtu lu tinia la malatia,
ora camina liberu pa’ via.

Ddu jornu chi Gesù ‘u fici guariri
era sabatu, ‘u jornu du Signuri,
quannu ca un è pirmissu ‘i travagghiari,
ma sulamenti a Ddiu s’havi a adurari.
Ddu puvireddu mai e poi mai pinsava
ca ‘na cosa sbagliata cumminava.

Quannu i giudii ci vittiru carriari
dd’anticchia ‘i branna, ‘u vosiru firmari,
e ‘o malatu, ora sanu, a addumannari
ci accuminciaru: “Picchì stai a purtari
‘ncoddu sta branna? Nuddu t’ha ‘nsignatu
ca fari chistu ‘i sabatu è piccatu?
Ddu puvireddu si ntisi pigghiari
di’ turchi a sta ddumanna: “Ch’havia a fari?

Chiddu chi, grazzii a Ddiu, mi misi ‘mperi
ddoppu tant’anni, e la me’ vita arreri
accuminciau, mi dissi: ‘Pigghia a branna
e vatinni a to’ casa’!”. “‘Na ddumanna
-‘nsistianu chiddi- dinni cu è ‘stu tiziu
ca ti dissi di fari chist’affiziu?”

Ma dd’omu nun sapia cu è c’ ‘havia statu
chiddu chi li so’ mali avia sanatu,
picchì Gesù nun stetti ‘ddà a aspittari
ca ‘u malatu ‘u putìa ringrazïari,
ma ‘mmenzu a fudda ch’era ddà prisenti
si persi, alluntanannusi cuntenti.

Ddoppu na para d’uri lu ‘ncuntrau
propriu dintra lu tempiu, e u salutau.
Chiddu ‘u ricanusciu, emozionatu
d’aviri avanti a cu l’avia sanatu.
Nna so’ spadda Gesù ci posa a manu
e duci poi ci dici chianu chianu:

“‘Sta grazia chi ti fici lu Signuri
tenila sempri viva ‘nno to’ cori
comu lanterna chi ti duna luci
mentri camini, e poi senti a so’ vuci,
e da so’ liggi nun t’alluntanari,
ca è ‘a peggiu cosa chi po’ capitari”.

 

Giuseppe Licciardi (Padre Pino)

LASCIA UN COMMENTO

Per Favore scrivi il tuo commento
Per favore inserisci il tuo nome