A visita di pastura

(Luca 2, 1-20)

Tutti talianu cu gran maravigghia
ddu picciriddu misu supra a pagghia.
L’ancili avianu dittu: “Un vi scantati,
siddu nta manciatura lu truvati,
ma chiddu è u re di gloria, c’annunziatu
fu di tutti i profeti du passatu.
Ora Iddu vinni ed è lu salvaturi
ca u Patri vi mannò cu granni amuri”.

Si fannu cchiù curaggiu li pastura
e cchiù vicini vannu a manciatura.
Allonganu la manu pi tuccallu
e cumincianu puru a accarizzallu.
La matri i lassa fari ed è cuntenta
di vidiri sta genti ca nun lenta
di ripetiri: “Vidi quantu è beddu!
Stu picciriddu è veramenti beddu!”.

Poi dicinu a lu patri: “D’unni veni,
comu ti chiami, ed a cu è c’apparteni?”
“Sugnu Giuseppi e chista eni Maria,
e pi sei jorna emu statu p’a via.
Di Nazaret vinemu a stu mumentu,
e semu ccà pi vvia du censimentu,
ca a Bettlemmi ci avemu a discinnenza
e di Davidi semu la simenza.”

“Ma comu ccà vinistivu a finiri?
Nun c’era megghiu postu d’unni iri?”
Rispunni: “Junti a Bétlem, a circari
nni misimu p’un postu d’unni stari,
ma un truvamu nè casa, nè lucanna,
e vinnimu a finiri a chista banna.
Puru virennu u statu di Maria,
nuddu ci fu ca a porta nni rapia.

Fora i Betlemmi a strata si vidia,
e pi furtuna ccà nni purtò a via.
Na menzuredda appena caminamu
e mentri ch’ jia scurannu ci arrivamu.
Nta chista grutta riparu truvamu
e cuntenti ô Signuri ringraziamu
ca un postu finalmentu accapitamu,
e tra di nuatri po’ nni cunfurtamu.

Lu sonnu mi calau p’ a gran stanchizza
e un sacciu chi successi, cu franchizza.
Sulu ca a un certu puntu na gran luci
vitti nta grutta e ntisi ca na vuci
mi chiamava: “Giuseppi! – e ju arrisatu-
Gesù, lu picciriddu nostru è natu!”.
C’un sautu sugnu già allatu a Maria,
e nte so vrazza Gesù mi ridìa.

Chi gioia, chi cuntintizza! Un si pò diri!…
Si chianci o ridi nun lu pô capiri”
Poi Giuseppi continua: ” Mi diciti
cu è chi vi porta ccà? d’unni viniti?”
“Giuseppi, – ci arrispunninu i pastura –
nuatri scinnemu appena di st’altura.
Stanotti eramu i pecuri a guardari,
stannu all’apertu comu s’usa fari.

Ma a un certu puntu na gran luci appari
e un ancilu du celu nni cumpari,
e subitu la gloria du Signuri
nn’ammogghia tutti nta lu so splinnuri.
Pi timuri nni misumu a trimari,
quannu l’ancilu accuminciò a parrari:
“Nun vi scantati! A nova chi vi portu
pi tuttu u populu è di gran cunfortu.

Chista è a notizia chi gioia havi a dari,
e tuttu u munnu s’havi a ralligrari:
“Oggi nasciu pi tutti u Salvaturi!
A Betlemmi nasciu Cristu Signuri!
Chistu è u signali chi vi pozzu dari:
ammugghiatu nte fasci iti a truvari
un picciriddu appena natu, e a st’ura
sta a ripusari nta na manciatura”.

L’ancilu avìa finutu di parrari,
quannu o so latu subitu accumpari
na frotta d’un putirisi cuntari
d’ancili, chi si mettinu a cantari
di na manera ca nni fa ncantari,
e cu gran vuci a Diu stannu a ludari:
“Gloria a Diu ncelu e paci nterra sia
pi l’omini chi Diu ama. E cusì sia!

Appena chi di ddà s’alluntanaru
e nta lu celu l’ancili turnaru,
nni misimu a discurriri chi fari,
ma di tutti lu stessu fu u pinsari:
“Muvemuni ca a Bétlem s’havi a jiri,
picchì u Signuri nni fici sapiri
tutti sti fatti apposta, pi cuntari
lu prudiggiu chi vosi rivilari”.

Cu prescia nni muvemu e ccà arrivamu
e trasennu nta grutta ci attruvamu
propriu chiddu chi l’ancilu avia dittu.
U Signuri sia sempri benirittu!
Giuseppi, ora u capisci cu nni manna
e cu nni fici strata a sta capanna?
Ma cu ci cridi a un poviru pasturi
chi dici c’a iddu ci parrau u Signuri?

Maria stava ascutannu zitta zitta
ogni parola chi vinïa ditta
e nta u so cori bona la sarbava
e ca so menti poi ci riturnava.
Partinu li pastura assai cuntenti
ludannu a lu Signuri allegramenti
e nuddu d’iddi mai scurdari potti
chiddu chi capitò dda santa notti.

Giuseppe Licciardi (Padre Pino)

LASCIA UN COMMENTO

Per Favore scrivi il tuo commento
Per favore inserisci il tuo nome