U figghiu pirdutu

(Luca 15, 11-32)

Mentri ancora iddi stavanu a pinsari,
n’autra parabula attacca a cuntari.
C’era un patri ca avia sulu du figghi.
Ora u cchiù nicu di sti du so figghi
jiu nni so patri ca ci havia a parrari:
“Patri, avi un pezzu chi ci staju a pinsari,
nta sta casa un ci vogghiu cchiù ristari,
pi cuntu miu mi nni vogghiu iri a stari!

Tu dunami la parti chi mi spetta,
ca fora c’è a furtuna chi m’aspetta!”.
U patri un s’aspittava sta sparata
ca a tradimentu ci parsi tirata,
e nto so cori si ntisi arrivari
na ferita, però un vosi niari
a so figghiu di farisi a so vita,
cu u sà siddu a favuri ci ja a partita.

E d’accussì tra i figghi li so beni
spartiu, pi comu i fari si cummeni.
Doppu na para i jorna i priparari,
vinni p’u nicu l’ura di lassari,
a casa, e arricugghennu li so cosi
si nni partiu p’un luntanu paisi:
ddà putia fari chiddu chi vulia
e nuddu cuntrariari lu putia.

Fici prestu a truvarisi l’amici
e accuminciau, ntempu ca un si dici,
a sfardari a so vita nte lucanni
dunni vinianu genti i tutti i banni.
Passava u tempu a viviri e a manciari
e apressu u vizziu ci pigghiò i jucari
e i so sordi si misi a scialacquari
puru cu i fimmineddi i malaffari.

E prima ancora ch’iddu jia capennu
a chi puntu si stava arridducennu,
all’impruvisu scopri sdisulatu
ca quattru sordi ci avianu arristatu.
E mancu a fallu apposta, a caristia
nta ddu paisi a genti già sintia.
Nto so bisognu cerca i travagghiari,
ma pi iddu nun c’è propriu nenti i fari.

Ci capitau allura d’attruvari
qualcunu chi ci desi i travagghiari.
Nta casuzza i campagna putia stari
e arenzia a li so porci ci avia a dari.
Pi manciari però s’avia a arranciari:
mancu putia l’agghiannari tuccari
ca i porci ddà si stavanu a manciari
picchì nun lu facianu ncugnari.

A stu puntu si ntisi dispiratu
ca la furtuna l’avia abbannunatu
e tutti li so sogni di grannizza
jeru a finiri mmenzu a la munnizza.
Ora un pò fari a menu di pinsari
comu a so casa si sulia campari.
Nuddu di servi chi ddà travagghiava
pi viviri e manciari piniava.

So patri a tutti boni li trattava
e chiddu ch’era giustu iddu ci dava.
Ora, iddu nveci un sapi comu fari,
ca chi carrubbi mancu pò campari.
E nta so menti accuminciò a pinsari
si valia a pena a casa so turnari,
puru si comu servu ci avia a stari,
ca certu megghiu ddà putia campari.

Allura accuminciò a raggiunari:
“Iu mi nn’ê jiri! ccà un pozzu cchiù stari,
e subitu a me patri vaju a truvari,
e ci dicu: “Papà, m’hai a scusari,
u sacciu ca sbagliai, e a curpa è mia,
ca un sugnu dignu di chiamari a tia
cu nomu i patri. M’accuntentu i stari
comu unu di to servi a travagghiari!”.

Sti discursi s’avia finutu i fari,
ca du paisi già vosi scappari,
e senza aviri nenti di purtari
versu a so casa misi a caminari.
Longa era a strata ch’iddu avia a fari,
ma forti era u disiu ch’avia i ncuntrari
n’atra vota a so patri, e allura a strata
ci parsi comu fussi na passiata.

Nto menti u patri pari ca sintia
dintra o so cori ca u figghiu vinia.
Gira e firria si nni jia a taliari
di nta terrazza, s’u vidia arrivari.
E quannu di luntanu na fiura
ci passi ca s’avvicinava, allura,
cu cori chi ci batti all’impazzata,
ncontru a so figghiu va menzu a la strata.

Appena u ncontra, subitu i so vrazza
strinci o so coddu e cummossu l’abbrazza,
e poi s’u vasa e un sapi nzoccu fari
ca la so cummuzioni avi a sfuari.
U figghiu assai cunfusu e emoizzionatu,
ci dici: “Patri, granni è u me piccatu,
e un sugnu dignu d’essiri chiamatu
“to figghiu”; contru tia haiu piccatu!”.

Ma u patri prova tanta cuntintizza
ca dici ai servi: “È jornu d’alligrizza!
Nta me casa c’è festa. Priparati
l’acqua a me figghiu ca s’avi a lavari,
livatici sti robbi e ci purtati
u vistitu cchiù bellu chi truvati…
Puru l’aneddu jitici a pigghiari
e i sannuli e so peri avi a purtari!”
E cu lu stessu arduri poi cumanna:
“Qualcunu c’è ca u viteddu nni scanna?
Ca chiddu grassu nn’avemu a manciari.
Oggi na festa granni s’avi a fari,
ca stu figghiu pi mia avia murutu
ed ora arrivisciu; era pirdutu
ed ora l’attruvai, e ccà iddu arresta!”
E tutti accuminciaru a fari festa.

Mentri ca tutti intenti su a stu figghiu,
a nuddu passa nmenti l’autru figghiu,
c’avia nisciutu i prima matinata
e ncampagna passatu avia a jurnata
a travagghiari, ed ora ca a scurari
accuminciava, stava pi turnari
stancu a so casa, quannu i fora senti
musica e balli cu tutti i strumenti.

A stu puntu un sapia cosa pinsari,
ca comu straniu si ntisi pigghiari
nta so casa, picchì nenti sapia
di chiddu chi dda dintra succidia.
Tra curiusu e sdignatu iddu addumanna
cosa sta succidennu e a sta dumanna
un servu ci arrispunni: “Senza avvisu
s’arricampò to frati all’impruvisu!

To patri, pi la gioia chi pruvava
ca u figghiu sanu e salvu ci turnava,
vosi fari na festa e pi manciari
pigghiò u viteddu grassu pi scannari!”
A sti paroli, u figghiu assai sdignatu
du patri si sintiu malitrattatu,
tantu ca dintra trasiri un vulia,
picchì comu unu straniu si sintia.

Appena ô patri arriva la nutizzia
subitu nesci fora cu mestizzia
e va ncontru a so figghiu pi priallu
di trasiri, e un c’è versu i cunurtallu,
c’anzi arrispunni: “Sempri t’aiu sirbutu
cu rispettu, e ncumpensu chi nnè avutu?
Mancu un caprettu p’armari na festa
cu li me amici è avutu… chi m’arresta?

Ma ora ca torna lu to figghiu amatu,
ca da to casa si nn’avia scappatu,
e tutti i to sustanzii s’ha manciatu
cu tutti i prostituti c’ha ncuntratu,
puru u premiu ci tocca, c’ammazzari
s’appi u viteddu grassu, c’avii a fari
gran festa, ca a to casa avia turnatu…
e lu passatu è già bellu e scurdatu!!!”.

P’a rabbia u figghiu a chianciri si metti,
e u patri addinucchiuni si ci metti:
“Figghiu, chiddu ch’è miu è puru tuu,
tu si u patruni, picchi tuttu è tuu.
Iu sugnu patri, figghiu, m’ha capiri:
comu nun fari festa e nun juiri
ca to frati era mortu ed ora vivi,
s’avia pirdutu ed ora u ritruvavi!”.

Giuseppe Licciardi (Padre Pino)

LASCIA UN COMMENTO

Per Favore scrivi il tuo commento
Per favore inserisci il tuo nome