U fatturi disonestu

(Luca 16, 1-9)

Gesù, ca un si stancava d’insignari,
a li so amici accuminciò a cuntari
na parabbula: “C’era un omu riccu,
ca i so riservi mai eranu a siccu,
e si sirvia d’un amministraturi
ca pi iddu travagghiava a tutti l’uri,
e i cunti ci tinia di li so affari,
ca s’arranciava bonu a cummirciari.

Ma cápita ca aricchi du patruni
ci arriva qualchi vuci, ca ammucciuni
u so fatturi u mbrogghia nta l’ affari
e comu voli nni pò apprufittari.
Fattu sta ca na vita scialacquata
iddu cunnuci, supra a so purtata.
E dunni mai ci vennu sti dinari,
siddu du sô a stentu pò campari?

Sti vuci un pucci ntesta lentamenti
ci misiru, pinsannu seriamenti
ca nenti nun pò nasciri di nenti,
e qualchi cosa c’era veramenti.
Allura chiama l’amministraturi
dicennuci: “M’arriva nu sinturi
ca li me affari un l’amministri boni.
Portami i cunti i l’amministrazioni!”.

Sintennusi u tirrenu già mancari
sutta i so peri, picchì amministrari
nun putìa cchiù li beni du patruni,
c’ormai u cunsidirava un gran mmrugghiuni,
subitu ci pigghiau un focu granni.
“Ora chi fazzu? doppu u spenni e spanni
ca è fattu finu ad ora, cosa ê fari?”
nto ciriveddu so misi a pinsari.

“Jiriminni a zapppari?” Mai e poi mai!
… ma comu mi jii a nfilari nta sti guai?
Addumannari? Già la faccia nterra
mi cari p’a vriogna!”. E na gran guerra
c’è nta so testa, quannu na pinsata
comu un lampu ci veni, e na risata
ci scappa i dintra: “Iu sacciu ora ch’ê fari!
D’unni carivi, iddà ju m’ê ghisari!

É veru ca u travaghiu jiu ê lassari,
ma sacciu puru cosa cumminari,
ca mmenzu a strata certu un c’ê ristari,
ma tanti porti aperti haiu a truvari!”.
Senza perdiri tempu jiu a chiamari
chiddi c’avianu un debbitu i saldari,
e ad unu ad unu u vinniru a circari
dunni chi spirugghiava li so affari.

Appena arriva u primu ci dumanna:
“Tu quantu â dari a cu è chi mi cumanna?”
“Centu varrili d’ogghiu!” ‘ è la risposta.
“Pigghia la ricivuta -dici- accosta,
sedi, e scrivi: cinquanta! Via!”. “Tu quantu?
e l’autru: “Centu túmmina i furmentu!”.
E a chistu puru: “Pigghia a ricivuta,
-ci dici- scrivi ottanta! e Diu t’aiuta!”.

Quannu u patruni ntisi i sta prudizza,
u fatturi ammirò p’a so scaltrizza,
ca u so dumani sappi assicurari
cu prontu ngegnu dannusi da fari.
I figghi di stu munnu nto so fari
sunnu cchiù scaltri, tantu i superari
i figghi di la luci, e arrisicari
sannu a so vita pi la guadagnari.

Pi chistu ju vi dicu: “Un vi scantati
di sfardari a ricchizza strati strati,
dannula ai puvireddi, c’ accanzati
tanti amici, pi mentri chi campati.
Ca quannu ncelu poi vi prisintati
chiddu c’aviti datu v’attruvati
e chisti amici, quannu ci arrivati,
i cancelli vi tennu spalancati.

Giuseppe Licciardi (Padre Pino)

LASCIA UN COMMENTO

Per Favore scrivi il tuo commento
Per favore inserisci il tuo nome