U dinaru di Cesari

(leggi Marco, 12, 13-17)

Un jornu i farisei e l’erodiani,
chi sunnu comu i jatti cu li cani,
si misiru d’accordu pi circari
comu a Gesù putianu nciappulari.
Allura si furmau n’ammasciaria
pi ncuntrari a Gesù mentri è pa via.
Tutti gentili u vinniru a circari
dicennu ca ci avianu a parrari.

Cu meli mmucca u capu d’ammasciata
accuminciò, facennu sta parrata:
“Maistru, s’iddu a Tia nn’arrivulgemu
è pi la granni stima chi ci avemu.
Tu parri sempri cu la viritati,
e suggezioni un hai d’autoritati,
chiddu c’a ddiri u dici nta la faccia,
e nuddu ti pô mettiri na taccia.

Avemu na dumanna assai pisanti:
“É licitu pagari ai guvirnanti?
A Cesari emu a dari o no u tributu?”,
e la risposta aspetta, stannu mutu.
Gesù ci leggi u marciu di la menti
e arrispunni: “Capisciu i vostri ntenti.
Ma la risposta vi la vogghiu dari.
Na munita facitimi taliari.

Chiddi un dinaru nmanu ci purtaru.
Gesù u vota e rivota: “Nto dinaru
viu na faccia e na scritta. A ccu appartennu?”
“A Cesari!” arrispunninu, un sapennu
d’unni Gesù vulia iri a parari.
“Allura -dissi- a Cesati a’ti a dari
chiddu chi ci apparteni, e puru a Ddiu
aviti a dari chiddu ch’è di Ddiu!”

Padre Pino (Giuseppe Licciard)

LASCIA UN COMMENTO

Per Favore scrivi il tuo commento
Per favore inserisci il tuo nome