(Luca 14, 15-24)
Unu di cumminsali era ncantatu,
sintennu ca Gesù avìa parratu
du gran banchettu ncelu priparatu
pi ccu è chi ccà a giustizia ha operatu.
Cuntentu s’isa e grida: “Oh, ch’è beatu
cu o banchettu du regnu sta assittatu!”.
Gesù allura ci cunta a ddu mumentu
na parabbula supra a st’argumentu.
“C’era nta na citati un gran signuri
ca a li so amici voli dari onuri,
nvitannuli a so casa pi na cena
e a sirata passari assai sirena.
Allura manna u servu cu primura
e avvisa a ognunu quannu è u jornu e l’ura,
e mentri ca sta cena priparava,
di gioia nto so cori iddu satava.
Quannu pò arriva u jornu già puntatu,
versu menzjornu u servu è ncarricatu
di diri a ognunu: “Tuttu è priparatu,
e u patruni v’aspetta assai priatu!”.
Ma comu si s’avissiru accurdatu,
na scusa ognunu d’iddi avìa truvatu
p’un rispittari la parola data,
quannu ci avìa arrivatu la mmasciata.
Appena u servu a porta tuppulìa,
s’affaccia u primu amicu, e si quartìa,
dicennu: “Sugnu assai mortificatu,
ma propriu stamatina ha capitatu
ca un pezzu di tirrenu haiu accattatu
e ancora na taliata un ci l’ê datu.
Dicci o patruni ca mi spiaci assai,
s’iddu l’avissi a mettiri nte guai!”.
Un autru già ci dici di luntanu:
“Un grossu affari ci appi pi li manu:
cincu para di voi potti accattari,
e, comu viri, i staiu ennu a pruvari.
Dicci o patruni ca m’havi a scusari!”.
“Appena appena mi ivi a maritari,
-ci dici n’autru- comu pozzu fari?
Mi spiaci, si l’invitu ê rifiutari!”.
U servu, mischineddu, è mmarazzatu!
Cu amuri u so patruni avìa nvitatu
st’amici, chi s’avianu arrifardatu,
e l’impegnu un avianu rispittatu.
Appena torna a casa du patruni,
si lu trova davanti a lu purtuni,
e allura paru paru tutta a storia
ci cunta, c’avìa mpressa nta memoria.
Lu patruni s’a pigghia malamenti
e tanta rabbia nto so cori senti,
ma subitu iddu muta sintimentu,
e o servu dici po’, ddoppu un mumentu:
“Festa iu vulìa, e festa ci sarà!
Nesci pi chiazzi e i vii di sta cità,
e porta dintra poveri e sciancati,
porta orbi, zoppi e malacumminati!”.
U servu nesci e gira pi li strati
e nvita a dd’infilici e sfurtunati,
ca ci arrestanu tutti stralunati,
ma sû cuntenti d’essiri mmitati.
Di cursa si priparanu cu cura
e vannu a lu palazzu cu primura.
“Piccomu cumannasti, tuttu è appostu,
-u servu dici- ma c’è ancora postu!”.
Ci dici allura alleiru lu patruni:
“T’â fari ancora n’autru firriuni,
girannu pi viola e pi vaneddi,
e ccà cunnuci tutti i puvireddi
chi ncontri mmenzu a strata, ca a me casa
pi tutti è aperta, ca di tutti è a casa!
E chiddi ca un me nvitu arrifiutaru
li delizii da cena ci appizzaru!”.
Giuseppe Licciardi (Padre Pino)