A pecura e a munita pirduta

(Luca 15, 1-10)

Quannu Gesù a parrari accuminciava
na fudda i genti si ci avvicinava,
picchì la so parola l’attirava
e gritta dintra o cori ci calava.
Puru li pubblicani e i piccatura
vinianu p’attintallu cu primura,
ca a so manera schetta i pridicari
l’arma era capaci i cunsulari.

Sta cosa un ci putia propriu calari
a scribi e farisei ca a murmuriari
cu lingua mmilinata accuminciaru:
“Viditi dunni trovanu riparu
sta razza i genti, ca mai circulari
si vidi nta lu tempiu pi priari.
Ad iddu un ci dispiaci friquintari
i piccatura e starici a manciari!”.

Capennu ca lu stannu a malignari,
ci vosi sta parabula cuntari:
“Cu è chi, mmenzu i vuatri, si pusseri
centu pecuri, sta senza pinzeri,
si una nni perdi? Forsi chi nun lassa
l’autri novantanovi e a via ripassa
pi circari la pecura pirduta,
si struppiata finiu pi na caduta?

E un lenta di circari a tutti i banni
finu a quannu la trova e li so affanni
scumparinu di bottu, e cu alligrizza
la pecura s’abbrazza e l’accarizza,
s’a carica nte spaddi e nun ci pisa
ca la stanchizza un senti di st’imprisa
e un vidi l’ura a casa d’arrivari
e sana e salva pecura purtari.

Appena arriva a casa, li so amici
e puru u vicinatu chiama e dici:
“Faciti festa nsemmula cu mia
ca a pecura attruvai, ca pi la via
s’avia pirdutu, e paci nun avia
finu a quannu un a ripurtai cu mia.
E ora manciamu e un ci pinsamu cchiù!”
A stu puntu a so vuci isa Gesù:

“Sintiti tutti chiddu chi v’ê diri:
o stissu modu ncelu viju giuiri
l’ancili siddu un sulu piccaturi
si cunverti e ritorna a lu Signuri;
c’è cchiù gran gioia chi vidiri arrivari
novantanovi giusti chi a cantari
continuanu in ferventi adorazioni,
picchì un hannu bisognu i cunvirsioni”.

Si ferma anticchia, tempu i rispirari,
mentri ca a genti nfaccia sta a taliari,
e poi arripigghia subitu a parrari:
“Oppuru, vi putiti immagginari
na fimmina di casa, ch’è sicura
c’avia prima sarvatu cu gran cura
deci muniti, ed ora idda s’adduna
ca sunnu sulu novi e nni manca una.

Arreri idda li cunta, nenti i fari:
sû propriu novi, e un sapi chi pinsari.
Allura adduma a lampa e a ricircari
pi la casa accumincia, e sta a scupari
tutti l’agnuna, senza mai lintari
finu a quannu a munita va a truvari.
Allura un pò frinari a cuntintizza
p’a munita truvata nta munnizza.

L’amichi chiama subitu e i cummari
dicennuci: “Un putiti immagginari
quantu m’ha fattu veru piniari
sta munita ca nun putia truvari!
L’avia pirdutu, e nfini l’attruvai
ed un grossu pinseru mi livai.
Perciò v’aviti tutti a ralligrari
cu mia, picchì l’arriniscii a truvari”.

Ora vi dicu comu iu la viu:
“Quali gioia pi l’ancili di Diu
si un sulu piccaturi si cunverti!
Gran festa si fa ncelu, stati certi.
E mentri chi Gesù accussì parrava,
tutta la faccia si ci illuminava,
e a genti c’attintava, a sta visioni,
u cori ci trimava i cummuzioni!

Giuseppe Licciardi (Padre Pino)

LASCIA UN COMMENTO

Per Favore scrivi il tuo commento
Per favore inserisci il tuo nome