A parabbula di talenti

(Matteo 25, 14-30; Lc 19, 12-27)

C’era na vota un riccu pussidenti
c’avìa tanti tirreni e appartamenti,
e i so ricchizzi eranu accussì tanti
ca ci l’amministrava u suprastanti.
Ma vinni u tempu ch’iddu assai luntanu
sinn’avìa a jiri, e tutti i cosi nmanu
a li so servi vosi cunsignari,
e ad unu ad unu i cuminciò a chiamari.

Ad unu cunsignò cincu talenti,
ch’era na summa veru cunsistenti,
a n’autru dui, e a n’autru nni detti unu,
secunnu li capacità d’ognunu.
Fattu chistu, partì pu so viaggiu,
e a ognunu di so servi ci detti aggiu
di traficari tutti ddi talenti
pi comu ci parìa cchiù cumminienti.

Capennu ca u patruni ci avìa avutu
fiducia, u servu c’avia ricivutu
cincu talenti, subitu da fari
si detti e arrinisciu a guadagnari
n’autri cincu talenti cu so mpegnu.
Chiddu chi nn’appi dui, cu lu so ngegnu,
puru iddu n’autri dui nni guadagnau,
e veru sudisfattu ci arristau.

Chiddu chi nveci avìa ricivutu
sulu un talentu, già era cunfunnutu,
ca u mpegnu assai pisanti ci parìa
e chiddu c’avìa a fari nun sapìa.
Ci vinni ntesta d’illu a vruricari,
e fici un fossu nterra e ci u jiu ammucciari.
Cu stu gestu lu servu senza onuri
fici la parti du traggidiaturi.

Ma doppu tantu tempu lu patruni
s’arricampò du viaggiu, e cu ragiuni
li cunti cu i so servi vosi fari,
e cumannò di falli prisintari.
Pi primu allura si ci fa prisenti
cu ricivutu avìa cincu talenti,
e n’autri cincu appressu nni prisenta
cu ccori allegru e faccia assai cuntenta.

“Cincu talenti mi mittisti mmanu,
e a to fiducia nun fu posta nvanu”.
-ci dici sudisfattu a lu patruni-
“Iu nun mi stesi a fari lu putruni,
e un persi tempu a darimi da fari,
ed accussì nni potti guadagnari
n’autri cincu. Ccà: deci ti nni portu,
cu gran piaciri, e pi lu mê cunfortu!”

Allura lu patruni surridenti:
“Bonu facisti, e sugnu assai cuntenti
d’aviri un servu bravu e diligenti,
ca merita fiducia veramenti.
Ti mi fusti fidili nta sti cosi
di pocu cuntu, e perciò granni cosi
ora t’affidu, e chistu eni lu fruttu:
ca da me gioia pô fari parti in tuttu!”.

Poi si prisenta chiddu ‘i dû talenti,
sudisfattu e cu vuci risulenti:
“Dui talenti mi dasti e n’autri dui
iu ti nni portu”. -dici- “Sunnu tui!”.
“Bonu facisti! Sî fidatu e bravu!
E supra i tia -rispunni- ci cuntavu.
Ora tu puru parti pô pigghiari
a la mê gioia: a sapisti miritari!”.

E nfini arriva cu è ca ricivutu
sulu un talentu avia, e nvilinutu,
dici o patruni, cu so sguardu scuru:
“Iu ti canusciu comu un omu duru,
picchì pritenni i metiri unni mai
tu hai siminatu, e a cogghiri poi vai
dunni ca un hai chiantatu: e iu pi chistu
nterra ammucciai u talentu: è propriu chistu!”

Lu patruni u talia e arrispunni tristi:
“Servu inutili e tintu, nun capisti
ca ti detti fiducia? S’hai pinsatu
ch’iu metu dunni ch’iu un ê siminatu
e cogghiu dunnè ch’iu mai ê chiantatu,
picchì u talentu nun l’hai cunsignatu
a li bancheri, ca, quannu turnava,
cull’interessi poi lu ritirava?”.

Si vota allura cu li so aiutanti:
“Livatici u talentu e sull’istanti
datilu a cu avi già deci talenti:
cu avi ricivi cchiù abbunnantimenti,
e cu nun avi, arresta senza nenti.
E, quantu a chistu servu scunchiurenti:
Jittatilu nto nfossu, dunni o scuru,
chianci i piccati e a testa sbatti o muru!”.

Giuseppe Licciardi (Padre Pino)

LASCIA UN COMMENTO

Per Favore scrivi il tuo commento
Per favore inserisci il tuo nome