‘U paraliticu calatu du tettu

(Mt 9, 1-8; Mc 2, 1-2; Lc, 5, 17-26)

Avia firriatu i paisi di ‘a cuntrata,
parrannu du Vangelu pi’ la strata,
e tanta genti appressu ci vinia
picchì tuccari ‘u cori si sintia.
E nun sulu pi’ comu priricava,
ma puru picchì spissu capitava
ca, grazzii a la putenza du Signuri,
Gesù guaria i malati e ogni duluri.

Ddoppu ‘na para ‘i jiorna, avia turnatu
a casa pi’ pigghiari anticchia ‘i ciatu.
Ma la matina appressu, appena affaccia
davanti a porta, centu ed una faccia
si trova ddà davanti ad aspittari,
ca cu gran gioia ‘u vinniru a truvari:
c’è genti chi da Galilea vinia,
di paisi vicini, e da Giudìa.

C’era qualcunu ca pi’ curiusari
avia vinutu, ca tantu parrari
puru a Gerusalemmi si facia
di ‘stu Gesù, e bonu ‘un ci viria:
duttura di la Liggi ddà prisenti
e farisei ci su’ cu chisti ‘ntenti.
Ma l’autra genti è ddà picchì ci piaci
sentiri ‘i cosi ca Gesù ci dici.

Virennusi sta fudda ddà davanti,
Gesù isa li manu e a tutti quanti
saluta: “Paci! e a paci du Signuri
cu vuatri sia, ed ora e a tutti l’uri!”
Poi rapi a porta e a genti va trasennu,
mentri la casa già si va jinchennu,
e cu è ca postu nun po’ cchiù truvari
si ferma fora e d’iddà sta ‘attintari.
Mentri chi Gesù parra e ognunu attenta,
un pugnu di cristiani si prisenta
cunnucennu un malatu supra o lettu,
picchì era paraliticu. ‘U prugettu
era chiddu di trasiri e ‘u malatu
prisintari a Gesù, ma ‘i nuddu latu
ponnu trasiri. Allura supra o’ tettu
vannu e ‘u malatu calanu c ‘u lettu.

Gesù isa l’occhi e subitu talia
‘nfaccia dd’amici, ca ‘sta fantasia
avianu avutu d’iri a scummigghiari
lu ncannizzatu pi’accussì calari
l’amicu paraliticu davanti
ad Iddu, chi l’appruva ed è raggianti
picchì nto cori d’iddi tanta fidi
e tantu veru amuri Iddu ci vidi.

Ora ‘u malatu è avanti a lu Signuri,
chi seriu lu talia e cu’ granni amuri:
“Ti sunnu pirdunati i to’ piccati!”
– ci dici. I farisei su’ scannaliati
sintennu sti paroli, e nta so’ menti
pensanu ca ‘u Maistru propriamenti
sta bistimiannu, picchì sulu Ddiu
i piccati pirduna, e nò tu o jiu.

Ma Gesù, chi ci leggi i so’ pinseri,
taliannuli cu’ l’occhi so’ severi,
ci dici: “Picchì sunnu accussì amari
i pinseri chi stati a raggiunari
nte’ vostri cori? Mi vuliti diri,
secunnu vuatri, è cchiù facili diri:
“ti sunnu pirdunati i to’ piccati!”
o diri: “Susiti e cammina!”. “Chi pinsati?”

“Ora, picchì si sapi chiaramenti
ca lu “Figghiu di l’omu” ha veramenti
‘u putiri ‘i rimettiri i piccati:
Jiu dicu a tia (tutti ddà su’ ncantati!)
– ci dici ‘o paraliticu – “Mi senti?
Susiti, pigghia ‘u lettu prontamenti
e vatinni a to’ casa chi to’ peri,
accumpagnatu di st’amici veri”.

Chiddu lestu si susi, e ddà, davanti
a tutti pigghia ‘o lettu e sull’istanti
si metti a caminari, ma cu arduri
grida cu forza: “Gloria a Tia, Signuri!”.
Tutta dda genti è china di stupuri
e cu ‘na vuci lodanu ‘o Signuri,
dicennu: “Chi gran gioia chi stamu avennu
pi’ maravigghi chi stamu virennu!”

Giuseppe Licciardi (Padre Pino)

LASCIA UN COMMENTO

Per Favore scrivi il tuo commento
Per favore inserisci il tuo nome